Revista Romana de Psihiatrie- Asociatia Romana de Psihiatrie si Psihoterapie

CONSIDERATII ASUPRA SUICIDULUI IN SPITALUL DE PSIHIATRIE

Gheorghe. GRECU*,Marieta GRECU-GABOS**, Iosif GRECU-GABOS**

Cercetarea suicidului, ca act voluntar, reprezinta un amplu domeniu al psihiatriei si al altor discipline preocupate de starea de sanatate psihosomatica a individului aflat in raport direct cu conditiile ambientale. Suicidul poate fi definit ca un act voluntar realizat sub imperiul dorintei de a muri, iar tentativa esecul unui suicid, la care mai putem adauga "echivalenta" sau "conduita suicidara" care, prin natura lor pun in pericol viata individului fara ca dorinta sau vointa de a se darui mortii sa fie constientizata.

In perioade dificile ale existentei, in special in adolescenta si senescenta, ori cu ocazia unor evenimente de viata stresante greu de accepta si depasit (esecuri, pierderi, imbolnaviri grave etc.) preocuparile suicidare se intalnesc frecvent. Ideea suicidara exprimata verbal este o reactie de revolta impotriva destinului nefavorabil care nu-l angajeaza cu nimic si ca atare trecerea la act este rara. Suicidul, avand un determinism plurifactorial in cadrul caruia elementele psihopatologice si evenimentele socio-economice si relational-stresante joaca un rol primordial. Indiferent de factorii suicidogeni determinantii autoliza este un fenomen grav si irecuperabil, dublat de o rezonanta dureroasa asupra persoanelor apropiate.

Dupa date din literatura de specialitate prevalenta suicidului in diferite tari, este cuprinsa intre 5 si 4o la l00.000 de locuitori. Pe plan statistic, in afara accidentelor rutiere, sinuciderile reprezinta una din principalele cauze de mortalitate.

Studiile epidemiologice situeaza pe prim plan, in categoria factorilor de risc suicidar conflictele familiale (separari, divort, violente etc.), pierderile unor fiinte iubite, bunuri materiale, dificultati financiare, tulburari psihice (in special de dispozitie), tentative anterioare de suicid, somaj, absenta de la varsta precoce a unui parinte sau a ambilor, precum si antecedentele familiale psihopatologice (boli psihice, tentative, suicid, alcoolism, epilepsie etc.).

Semnificatia conduitelor suicidare.

Suicidul, ca orice alte conduite comportamentale, exprima anumite trairi psiho-somatice, relationale cu sine si cu ceilalti, gradul posibilitatilor de adaptabilitate si de depasire ale unor tulburari de stres postraumatic; situatii pe care le percepe ca fiind fara iesire. De altfel, in majoritatea cazurilor, ideile preocuparile si tentativele au mai degraba semnificatia unui "apel de ajutor" decat o veritabila dorinta de a-si pune capat existentei. Deci, comportamentul suicidar traduce intotdeauna dificultatile psiho-fizice pe care subiectul considera ca nu le poate rezolva. De asemenea, conduitele suicidare oscileaza intre doua tendinte care, desi aparent par opuse, ele nu se exclud. Pe de o parte, subiectul prezinta un sentiment profund de solitudine, de esec a relatiilor sale cu semenii si cu viata, si totodata prin ele isi pune capat anxietatii si indispozitiei; in timp ce, pe de alta parte el cauta, in mod paradoxal, printr-un ultim gest sa reinoade relatiile cu ceilalti, precum si necesitatea de a avea si pe altii in jurul sau, chiar daca aceasta se va realiza in jurul cadavrului sau (QUIDU, 1990).

In domeniul socio-cultural "anomia" , semnalata de DURKHEIM, (1897) caracterizata prin lipsa autoritatii sau a normelor referitoare la valorile morale, duce la incapacitatea persoanei in stabilirea ierarhiei prioritare in diferitele roluri pe care le joaca, adica imposibilitatea de a gasi criteriile pentru a selecta obligatiile sale de la un rol la altul. Starea de anomie sau de dezorganizare a relatiilor sociale si a structurii societatii, asa cum o vad emigrantii sau unele persoane dupa rascoale sau revolutii este apropiata de dezintegrarea individului, sau prin alti termeni de conduite suicidare. Astfel, emigrantii si uneori chiar recrutii, supusi unor eforturi de culturalizare si insusirii unor noi conduite comportamentale, acompaniate de o schimbare brusca a valorilor sociale se pot confrunta cu preocupari si acte autolitice.

Semnificatia psihopatologica a suicidului se estimeaza prin impulsivitate aparuta sub imperiul tendintei de trecere la act. Deseori, actul nu este premeditat si ca atare conditiile conjuncturale, intr-un context de frustrare si/sau deceptie, intervin in declansarea lui. Astfel, actul suicidar ar fi rezultatul lipsei de toleranta in relatie cu frustrarea, situatii in care procesele psihice ar corespunde unui "scurtcircuit", soldat cu un impuls autolitic inopinat. In acest sens suicidul ar constitui un moment psihic, in care pentru moment se pierde orientarea si adaptarea rationala si eficienta la realitate.

Daca la inceputul secolului trecut, psihiatrii considerau suicidul ca o manifestare a tulburarilor psihice si era definit ca "boala sinucigasa", actualmente recunoastem ca in majoritatea cazurilor parasuicidare si suicidare nu se pot preciza elemente esentiale caracteristice unor imbolnaviri psihice. Totusi, semnificatia psihopatologica a actelor suicidare poate fi evaluata in sensul "evadarii" dintr-o situatie considerata de subiect insuportabila si ca atare el atenteaza la propria viata, ca de pilda: in urma unei pierderi, a unei probleme actuale sau de viitor, in scopul autopedepsirii pentru o greseala reala sau imaginara mult dimensionata, razbunare pentru a provoca remuscari din partea altor persoane, si sacrificiu pentru a demonstra ca este o personalitate superioara.

Dintr-o analiza comprehensiva asupra suicidului pentru perioada 1996-1998, efectuata de APPLEBY et al, 1999, rezulta ca 16% dintre sinucideri se produc In unitati de tip spitalicesc si ca un procent suplimentar de 24% se produc in cursul celor 3 luni care urmeaza de la externare. Autorii conchid ca pacientii cu risc suicidar crescut sunt internati in spitale de psihiatrie, dar cu toate acestea spitalizarea ar putea sa nu fie eficace in prevenirea suicidului. De altfel, prevenirea suicidului continua sa fie una din problemele spinoase si nerezolvate in practica psihiatrica.

Actele suicidare comise in conditii de spitalizare intr-o unitate de asistenta psihiatrica sunt asociate cu multe implicatii si deficiente terapeutico-profilactice, fiind corelate atat cu factori microsociali si temporari, cat si cu dinamica psihopatologica a fiecarui caz in parte. in toate cazurile studiate a fost vorba de pacienti cu tulburari psihice, preponderent de tip depresiv, discordant, delirant, dizarmonic si altele. Printre factorii convergenti suicidogeni imaginea de sine, relatiile interpersonale si socio-familiale, precum si de proiectare in viitor au fost grav alterate.

MATERIAL SI METODA

Lotul studiat a fost constituit din 31 de cazuri 19 barbati si 12 femei, cu limite de varsta cuprinse intre 17 si 76 ani, spitalizati intre anii 1960 si 1999 cu diferite tulburari psihice, care s-au sinucis in conditii de spitalizare. in contextul lucrarii s-au urmarit urmatorii parametri demografici: varsta, sexul, mediul de provenienta, statutul marital si profesional, tulburarile psihice pentru care au fost spitalizati. Datele obtinute au la baza observatiile personale, inscrisurile din foile de observatie, dosarele judiciare de cercetare operativa a mortii voluntar-violente, examinarile medico-legale si investigatii socio-familiale. Cercetarea are un caracter constatator asupra cazurilor de suicid inregistrate in timpul spitalizarii in Clinica de Psihiatrie din Targu- Mures in perioada 1960 si 1999.

Totodata, am exclus cazurile foarte rare de pseu- dosuicid, care se intalneste la psihotici, care isi pierd viata, nu datorita dorintei de a muri, ci in timpul unui accident indus de un alt comportament morbid, cum ar fi: sindroamele confuzional-halucinatorii sau delirante.
Astfel, confuzul pentru a scapa de un pericol halucinant sare pe fereastra, crezand ca trece pe usa, sau crezandu-se eliberat de legea gravitatiei; sau toxicomanul, sub efectul drogurilor halucinogene, fiind convins ca poate sa zboare se arunca in gol de la inaltime.

REZULTATE SI COMENTARII

In perioada celor 39 de ani (1960-1999) din totalul pacientilor spitalizati un numar de 31 au decedat prin suicid, ceea ce reprezinta 0,042% sau 42,2 la suta de mii de bolnavi psihici si o incidenta medie anuala de 0,79. Din grupul sinucigasilor 19 (61,3%) au fost barbati si 12 (38,7%) femei, existand un raport B/F de 1,58 la 1. In timp ce varsta pacientilor era cuprinsa intre limitele de 17 si 76 ani, cu o varsta medie de 42, 5ani; provenienta lor era de 58%(17) din mediul rural si 42%(14) din urban. Prevalenta mai ridicata a celor proveniti din rural a fost determinata de situatia socio-economica in care s-au aflat agricultorii in perioada colectivizarii si postcolectivizarii, situatie in care tulburarile depresive erau declansate si intretinute de pierderea pamantului si a altor bunuri dublate si de alte dificultati.

In functie de statutul marital, 32,3% erau casatoriti, 25,8% divortati, 22,6% necasatoriti si 19,3% vaduvi. De mentionat ca la 74,1% suportul socio-familial era deficitar; bolnavii traind un sentiment de solitudine si neajutorare dublate de deteriorarea imaginii de sine si de revolta impotriva destinului si asupra sinelui. in raport cu statutul profesional 29,1% erau agricultori, 25,8% muncitori calificati, 19,3% pensionari, 12.9% casnice si 12,9% muncitori necalificati.

Cazurile studiate au prezentat urmatoarele tulburari psihice: episoade depresive majore cu elemente melancoliforme 48,4%, schizofrenii cu o psihopatologie florida halucinator-delirant paranoida, dezorganizata si schizodepresiva) 25,8%; psihosindroame organice cu elemente depresiv-anxioase si deteriorative; 9,7%, personalitati dizarmonic-structurate de tip borderline 9,7%, si epilepsie temporala cu elemente disforice si impulsive 6,4%. De mentionat ca 51,6% din sinucigasi, anterior actului fatal au comis tentative autolitice. Astfel 22,6% au comis o singura incercare, l2,9% doua incercari, 9,7% trei, si 6,4% patru incercari esuate. Din cele expuse, se desprinde ideea ca tentativele autolitice anterioare spitalizarii reprezinta un important factor de risc suicidar de care trebuie sa tinem cont pe tot parcursul terapiei si sa instituim cele mai adecvate masuri de supraveghere atenta si binevoitoare.

Ideatia si comportamentul suicidar reprezinta unele dintre cauzele frecvente ale pacientilor care apeleaza la serviciile de urgente psihiatrice, si ca atare, din primele momente ale internarii, ei trebuie sa beneficieze de cele mai adecvate masuri antisuicidare si in mod deosebit a celor cu un suport social redus si acompaniat de consum abuziv de toxice (PAGES et al. 1997); pentru ca de fapt comiterea actului reprezinta o consecinta adversa psihiatriei (HILLARD et al, 1983, DOSSCHE, 2000).

Actul autolitic a fost comis in 29,0 in primele 3-5 zile de la internare, in 32,3% cazuri intre 6 si 12 zile, iar in restul cazurilor 38,2%, in a treia saptamana, din care 3 chiar anterior cu 1-3 zile programarii de a fi externati. Orele la care s-a produs suicidul au fost, de obicei, cele matinale, adica intre 3 si 6 dimineata 45,2% din cazuri, pe epitaful carora s-ar putea inscriptiona si termenul "decedat in zori". Suicidul matinal a fost intalnit in majoritatea cazurilor la depresivi cu elemente anxiosmelancoliforme si delire micromanice, iar 29,05% s-au sinucis intre orele 19-22 si 25,8% intre orele 12 si 18.

Douazeci. (64,5%) au comis suicidul dimineata si seara intr-o perioada de acalmie aparenta, de obicei, cand sectia era mai linistita (liniste inaintea furtunii). In scopul realizarii actului tanatogen 67,7% au apelat la mijloace mecanice de asfixiere prin spanzurare (51,6% barbati si 16,1% femei); intoxicatii voluntare cu medicamente acumulate pe parcursul spitalizarii 19,4% (din care 6,4% barbati si 12,9% femei); sectionarea venelor 9.7% (barbati 3,3%, femei 6,4%); precipitare 1 barbat. De mentionat ca unul din barbati si-a sectionat carotida cu briciul pe care-l avea ascuns in pijama.

Suicidul prin spanzurare a fost cel mai frecvent si usor de realizat, deoarece pentru comiterea lui subiectii au avut nevoie de putine lucruri: cordon de halat, curea, stergar, fasie obtinuta prin ruperea cearceafului sau a cuverturii, fulare etc. Daca majoritatea cazurilor s-au sinucis in WC si toaleta, doi s-au spanzurat in timpul noptii in pat, fiind acoperiti pe cap, la descoperire lor s- a constatat ca fasia de cearceaf era legata de gat si de piciorul patului, ceea ce demonstreaza ca dorinta de a muri era mai puternica decat dorinta de a trai, Alte doua femei s-au spanzurat cu franghii scurte agatate de clanta usii in timp ce stateau in genunchi.

Depresia, prin fenomenologia ei, diminueaza intotdeauna dorinta de a trai si stimuleaza bolnavul sa formuleze, mai mult sau mai putin evident dorinta de a muri. Faptul ca fiecare depresiv este susceptibil de a prezenta idei si de a comite acte autolitice, trebuie retinut ca fiind o regula. Pentru depresivi ideile de suicid sunt doar simptome ale depresiei. Majoritatea din cei care se sinucid dupa o deliberare, mai mult sau mai putin lucida si uneori i-au decizia de a renunta la viata in fata situatiei de a fi internati, situatie pe care o interpreteaza ca fiind fara iesire. Acestia le reprezinta cele mai frecvente cazuri de sinucidere in conditii de spitalizare.

Intr-o depresie severa, identitatea personalitatii este sparta in bucati, in asa fel incat depresivul nu se mai suporta pe sine si nu-i suporta nici pe ceilalti pentru ca nu se poate bucura de nimic, si ca atare riscul suicidului este mare. Nenorocirea consta in confundarea tristetii, durerii si nefericirii cu chemarea mortii si lacrimile cu "cantul sicrielor".
Riscul autolitic este cu atat mai mare cu cat depresivii sunt izolati social si afectiv, cu cat au in antecedentele personale tentative de suicid, si cu cat au in antecedentele familiale sinucideri.

Dorinta de a muri este consecinta majora a dramei traita de deprimat. Aceasta dorinta il poate antrena sa treaca de la ideie la act, exprimat sau neexprimat verbal. Totusi, suicidul nu e sinonim cu dorinta de a muri sau cu depresia. Acte suicidare se pot intalni si in alte tulburari mentale (schizofrenii, patologie anxioasa, stari limita, psihosindroame organice, si altele).
De asemenea, exista si bolnavi care ameninta ca se vor sinucide, fara sa aiba in realitate aceasta intentie. in asemenea situatii este, de obicei, vorba de "santaj prin suicid"; si totusi greseala de a nu le oferi o atitudine adecvata poate duce la acte autolitice, mai ales in cazul persoanelor dezechilibrate si emotiv-impulsive.

In cadrul afectiunilor psihice, tulburarile depresive si schizofreniile sunt responsabile de marea majoritate a sinuciderilor. Prezenta ideilor delirante (congruente sau necongruente cu dispozitia), exprimarea dorintei de a muri si nelinistea anxioasa intemeiaza teama de trecere la actul sinucigas si impun necesitatea unei supravegheri atente. Dar, bolnavul reticent in intentiile sale, mascandu-si pregnanta preocuparilor sale si controlandu-si autoagresivietate si trairile depresive prin disimulare, poate trece la act fara ca personalul supraveghetor sa prevada acest risc. in aceste cazuri, daca exista un veritabil potential suicidar, trecerea la act va fi mai facila cand deprimatii sunt mai putin inhibati si molesiti (10 din cazurile studiate).

In schizofrenie, riscul suicidului predomina fie in adolescenta si la adultul tanar in cazul fazei incipiente sau prodromice ale maladiei, fie in cazul exacerbarilor simptomatice in special ale celor delirante. Un loc aparte trebuie acordat psihozei schizoafective atipice, sau in cazul unei faze de remisiune aparenta a schizofreniei, cand constientizarea fenomenelor psihopatologice traite este acompaniata adesea de afecte depresiv-reactive si chiar de acte suicidare.

Hebefrenia este principala cauza a mortalitatii de natura psihopatologica in adolescenta. in aceasta forma riscul suicidar este foarte mare (APPELBY, et al, 1991 si DHOSSCHE, 2000). La pacientii cu tulburari de personalitate, cu ideatii suicidare persistente sau la cei cu modele stabilizate de comportament autoagresive, spitalizarea este considerata ca o prioritate fara a se neglija importanta terapiei ambulatorii; in timp ce la personalitatile de tip borderline, un act autolitic ar reflecta mai degraba o descarcare a afectului disforic, iar in caz de nereusita ar contribui la diminuarea ideatiei suicidare ( KEMPERMAN et al, 1997).

Nu toate persoanele care se sinucid prezinta in mod obligatoriu tulburari mentale, in timp ce in toate cazurile ce se sinucid in conditii de spitalizare la unitati de asistenta psihiatrica prezinta in mod evident diverse maladii psihice. in marea lor majoritate acestia sunt pacienti depresivi, fie ca depresia este tulburarea de baza, fie ca sindromul depresiv se instaleaza in mod secundar la pacienti cu alte tulburari mintale: alcoolici, schizofrenici, deliranti cronici, epileptici, personalitati dizarmonic structurate, toxicomani, etc. sau ca o reactie depresiva determinata de evenimente de viata stresante sau situatii fara sperante de a le putea depasi.

Dupa datele din literatura de specialitate doar un procentaj de 25 - 35 la suta din totalul sinuciderilor ar fi comise de subiecti cu afectiuni psihice. Valorile de mai sus pot fi indoielnice din mai multe considerente: un suicid poate surveni la o persoana al carei diagnostic n-a fost precizat in timp (nefiind niciodata consultat, sau a carei simptomatologie frusta sau atipica a constituit sursa erorilor de diagnostic; apartinatorii nu mentioneaza ca sinucigasul a beneficiat de ingrijiri psihiatrice, etc.).

Evaluarea riscului suicidar este destul de delicat deoarece el nu este intotdeauna corelat cu severitatea episodului depresiv, ci mai curand cu nelinistea si agitatia anxioasa asociate cu varsta si cu sexul, cu o incidenta mai ridicata la barbati si la varsta de peste 40 de ani.

Rationamentul clinic, bazat pe evaluarea factorilor de risc suicidar reprezinta elementul esential in luarea deciziei de spitalizare a unui pacient cu un potential risc suicidar (MANN, 1987). Destul de frecvent, incertitudinea in previziunea conduitelor suicidare, induce la psihiatrii tendinta de spitalizare a pacientilor, chiar in absenta unor date empirice care sa sugereze necesitatea internarii (LINEHAN, 1993).
Totusi, pornind de la o internare inoportuna pentru un risc autolitic apreciat in mod exagerat, chiar daca se face cu scopul ca pacientul sa beneficieze de siguranta, ingrijire si sprijin pe perioada spitalizarii, ea poate avea efecte nedorite, adica in loc de reducerea riscului sa duca la cresterea lui (RUSS et al, 1999).

Modificari comportamentale ce pot prevesti preocuparile suicidare.

In mod obisnuit, individul care pregateste suicidul prezinta unele modificari ale conduitei sale comportamentale care, sesizate din timp pot fi eficiente si ca atare au o mare valoare in gasirea celor mai adecvate masuri suicido-preventive. De altfel, bolnavul isi pregateste cu minutiozitate si inteligenta suicidul. In afara pregatirilor care se pot descoperi, trebuie sa depistam micile si insolitele modificari ale dispozitiei: augmentarea fenomenologiei depresive sau din contra o atitudine paradoxala de bucurie (ce echivaleaza uneori cu o tendinta de disimulare). De asemenea, un depresiv care, aparent linistit si optimist, solicita, sa fie antrenat in activitati extraspitalicesti, sa faca o excursie, o vizita in familie, o plimbare etc. poate reprezenta atat o tendinta de mascare a actului suicidar, cat si punerea lui in aplicare. Un alt element important in prevenirea suicidului, in conditii de spitalizare il constituie enuntul (chiar sub forma de amenintare - santaj) ideii si preocuparii de suicid ale bolnavului si ca atare trebuie sa-i se acorde o atentie si ingrijire speciala. Dar, in cazul in care, in cadrul spitalului s-a comis o tentativa sau un suicid si cunoscand caracterul contagios si riscul de a provoca alte comportamente suicidare, trebuie sa evitam, pe cat posibil, ca fenomenul sa fie cunoscut de restul pacientilor. In acest sens se cere mare discretie si minimalizarea evenimentului care, totodata, are o rezonanta afectiv-negativa si asupra personalului medical.

Masuri de preventie a suicidului in spital

Amenajarea sectiei si saloanelor prin indepartarea obiectelor ce pot fi utilizate in realizarea actului suicidar, ceea ce nu inseamna ca medicamentele pot fi lasate la indemana bolnavilor cu preocupari autolitice. La baza supravegherii bolnavului trebuie sa stea o relatie de stima si incredere reciproca intre el si personalul medical ingrijitor, pentru ca o simpla supraveghere risca sa fie interpretata de pacient ca o forma de spionaj si neincredere, ceea ce duce la o stare de anxietate. Conduite de urmat in cazul prezentei ideilor de suicid la pacienti :

• Sa nu se banalizeze niciodata afirmarea ideilor de suicid, iar expresia "santaj prin amenintari suicidare" proscrisa.
• Aprecierea factorilor de risc. Probabilitatea de trecere la actul autolitic este cu atat mai mare cu cat:
  • subiectul are in antecedente tentative suicidare,
  • e vorba de persoane in varsta si singure,
  • izolarea sociala si afectiva este mai mare,
  • persoanele traiesc in mediu rural sau exercita o profesie defavorabila, si fara satisfactii,
  • subiectii sunt celibatari, divortati, vaduvi, etc.

In aceste situatii sunt necesare:

• supraveghere permanenta cu atentie si bunavointa;
• retragerea tuturor obiectelor periculoase (brici, lame de ras instrumente ascutite, taioase sau contondente, curele, cordoane etc;
• asigurarea unei prezente linistitoare in jurul pacientului, stiind ca o argumentare rezonabila asupra gestului suicidar nefondat are putine sanse de a fi inteleasa intr-o prima faza, dar ca sunt foarte rari pacientii insensibili la contactul afectiv;
• spitalizarea se mentine un timp suficient pentru ca numeroase sinucideri intervin efectiv dupa o ameliorare aparenta, in timpul externarilor premature din spital sau dupa intreruperea precoce a tratamentului medicamentos;
• in perioada post-terapie spitaliceasca, masurile ce se iau sunt in special de ordin familial, social si profesional;
• reinstalarea in mediul familial al unui climat de incredere
• inlaturarea izolarii sociale si afective (in special in a treia etapa de varsta); asociatii de intraajutorare, cluburi;
• ltratamentul afectiunii psihice si/sau organice;
• lterapie cognitiv-comportamentala.

In fine: orice idee sau tentativa de suicid este un apel pentru ajutor autentic, care trebuie recunoscut ca atare de catre anturaj si terapeuti.
In profilaxia suicidului in spitalele de psihiatrie atitudinea activa binevoitoare a personalului ingrijitor (si in exterior cea a familiei), a medicului, a infirmierei, asistentilor joaca un rol important.

Totusi, cu toata disponibilitatea personalului medical din unitatile spitalicesti de psihiatrie, nu intotdeauna se poate preveni suicdul, si ca atare, relatia dintre spitalizare si prevenirea actului suicidar ramane obscura. in acest sens, LEWIS et al,1994; si 1997, si APPLEBY et al, 1999, sustin ca in paralel cu cresterea resurselor pentru sanatatea mintala acompaniata de imbunatatirea conditiilor, socio-economice, cum ar fi venitul, reducerea somajului, si altele ar duce la diminuarea ratei suicidare atat in conditii de spitalizare cat si in cadrul populatiei generale.

CONCLUZII:

1. Suicidul in spitalele de psihiatrie este un fenomen rar intalnit, fiind mai degraba corelat cu factorii microsociali, temporari si cu dinamica psihopatologica a pacientului, fara a fi legat de anumite caracteristici permanente ale unuia numit tip de spital.

2. Suicidul este un indice fidel al echilibrului de sanatate mintala a unei comunitati. El reprezinta o perturbare a homeostaziei individ-mediu ambiant, iar descifrarea codului sau depinde de vizibilitatea si integritatea formelor sale de manifestare si ca atare, suicidul poate fi purtatorul de cuvant al unor idei pe care le-a gandit un om viu, dar pe care le enunta postmortem. De altfel suicidul si motivatiile sale, exprima o semnificatie grava a conditiilor umane, a personalitatii, ale unor relatii interpersonale si sociale.

3. Adesea, motivele enuntate verbal sau prin scrisori nu sunt cele reale. Nu te sinucizi pentru ca esti somer, nici pentru ca esti nefericit in casatorie, nici pentru ca esti umilit, nici pentru ca esti bolnav, nici pentru ca uneori suferi etc.; pentru ca| daca ar fi asa, planeta ar fi demult depopulata.

4. Nimeni nu poate spune ca nu va fi niciodata confruntat cu probleme grele ale existentei. In fata dificultatilor omul gaseste resurse uimitoare, latente in strafundurile sale astfel el reuseste sa supravietuiasca calamitatilor naturale, razboaielor, lagarelor de concentrare, terorii, durerii, pierderilor etc.

5. Cu toate ca preocuparile si tentativele de suicid reprezinta fenomene semnificative de urgenta psihiatrica, nu se poate afirma ca in timpul spitalizarii se pot lua masuri, de preventie suicidara absoluta, iar uneori chiar supravegherea excesiva poate augmenta impulsul autolitic (raptus suicidar). De asemenea, pentru cei ce vor sa se sinucida mediul ambiant este plin de tot felul de mijloace si posibilitati de a-si aplica intentia, dar cu toate acestea nu se admite ca preocuparile si intentiile suicidare exprimate sau dibuite sa fie neglijate si sa nu fie dublate de masuri adecvate de suicido-preventie (chiar in conditii de spitalizare).

Crescand disponibilitatea tratamentelor eficace, constientizand publicul asupra tulburarilor psihice si a tratamentului lor, si inlaturand stigmatul bolii psihice, vom putea obtine mai multa speranta ca vom gasi metode cu impact pe termen lung asupra preventiei comportamentului autolitic.


BIBLIOGRAFIE:

1. APPLEBY, L., SHAW, J., AMOS, T. et al.-Suicide with- in 12 months of contact with mental health services national clinical survey. Brit, Med, J., 1999, 318:1235-1239.
2. DHOSSCHE, D.M. Suicidal behavior in psychiatric emergency room patients Southern Mod. J. -2ooo, 93:31o-314.
3. DURKHEIM, E. -Le Suicide. Etude de Sociologie. Alcan, Paris, 1897.
4. GARLOW, S. J., D'ORIO, B. and PURSELLE, D. C. - The relationship of restrictions on state hospitalization and suicides among emergency psychiatric patients. Psychiatric Services, 2002, 53:1297-1300
5. GRECU, G. si MUNTEANU, I. - Suicidul: urgenta principala, in starile depresive. Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie, 1972, 17:49-63.
6. GRECU G., CSIKY, K. si WEGEND, H. - Studiu asupra tentativelor de suicid internate in Clinica de Psihiatrie din Targu- Mures intre anii 196l-1970. Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie 1973,18:61-74
7. GRECU G., MARIETA GRECU-GABOS si GABOS- GRECU, I. -Suicidul si parasuicidul studiu epidemiologic pentru anul 1988 in judetul Mures. Rev. Med. Chir. (Iasi), 1993 (suppl. 1); 245- 257
8. Grecu Gabos Marieta, Grecu Gh., Grecu Gabos I.; - Aspecte epidemiologice clinico-statistice si de preventie in suicid si parasuicid. Casa de Editura Mures, Targu-Mures, 2000.
9. HILLARD, J. R., RAMM, D., ZUNG, W. et al. -Suicide in a psychiatric emergency room population. Am. J. Psychiatry, 1983, 140:459-462
10. KEMPERMAN, I., RUSS. M. J., and SHEARIN, E. -Self- injurious behavior and mood regulation in borderline patients. J. Personality Disorders, 1997, 11: 146-1 57
11. LEWIS, G., APPLEBY, L. and JARMAN, B. -Suicide and psychiatric services. Lancet 1994, 344:822-826
12. LEWIS, G., HAWTON, K. and JONES, P. -Strategies for preventing suicide. "Brit. J. Psychiatry, 1997, 171:351-354
13. LINEHAN, M.M. " Cognitive- Behavioral Treatment pf Behavioral Treatment of Borderline Personality Disorder. Guilford, New York, 1993.
14. MANN, J. J. -Psychological predictors of suicide. J, Clinical Psychiatry, 1987, 48(suppl. 12):39-43
15. PAGES, K.P., RUSSO, J. E., B0Y-BIRNE, P. P. et al. - Determinant suicidal ideation: the role of substance use disorders. J. Clin. Psychiatry, 1997, 58:510-515
16. QUIDU, R. M. -Le suicide un deuil impossible Psychol. Med., 1990, 22:437-439
17. RUSS, M. J., KASHDAN, T., POLLAGK, S. et al, - Assessment of suicide risk after psychiatric hospital admission. Psychiatric Services, 1999,50:1491-1493


***