Proiectul Legii Sanatatii Mintale

Proiectul Legii Sãnãtãtii Mintale


Între 26 noiembrie si 1 decembrie 1999, un grup de lucru (Conf. dr. Dan Prelipceanu, Conf. dr. Constantin Oancea, dr. Bogdana Tudorache, dr. Radu Mihailescu) s-a deplasat la Neptun pentru a elabora forma finalã a unei legi menite sã stabileascã standardele si normele îngrijirilor de sãnãtate mintalã din tara noastrã, ale internãrii în unitãtile pshiatrice, drepturile pacientilor, precum si cadrul general care sã asigure promovarea sãnãtãtii mintale. La elaborarea proiectului au participat experti în domeniul dreptului si reprezentanti ai Organizatiei Mondiale a Sãnãtãtii. De altfel, proiectul a fost supervizat si aprobat în final de dl. Sylvain Poitras, expert în drept legislativ al O.M.S. Prezentul proiect finalizeazã tentative repetate, începând cu 1991, ale unor specialisti români, în colaborare cu Consiliul Europei si O.M.S. si încorporeazã cele 10 principii de bazã pentru protectia persoanelor cu tulburãri psihice ale O.M.S., precum si Anexa Rezolutiei O.N.U. (nr.46/119/17 dec. 1991) privitoare la protectia persoanelor suferind de o maladie mintalã si la ameliorarea îngrijirilor în domeniul sãnãtãtii mintale.

Reproducem mai jos acest proiect, acceptat de Biroul de la Geneva al O.M.S. ca prevedere legislativã compatibilã cu legislatia europeanã în domeniu.

Depus încã din 6 decembrie 1999 la Ministerul Sãnãtãtii, pentru a fi avizat si apoi promovat spre forurile legislative, acest proiect îsi asteaptã încã rândul pentru a intra printre prioritãtile departamentelor interesate, în pofida faptului cã România este singura tarã din aceastã parte a Europei care nu are încã o astfel de lege.


Legea promovarea sãnãtãtii mintale si protectia persoanelor cu tulburãri psihice

Parlamentul României, recunoscând cã sãnãtatea mintalã este o valoare fundamentalã a vietii sociale si umane si o problemã prioritarã de sãnãtate publicã, precum si obligatia statului de a o apãra, adoptã prezenta lege.


CAPITOLUL I
Dispozitii Generale

1) (1) Sãnãtatea mintalã este o problemã a întregii societãti

(2) Toate compartimentele societãtii, în special Statul, organizatiile neguvernamentale reprezentante ale societãtii civile, asociatiile profesionale autonome, bisericile si organizatiile confesionale, grupurile de pacienti bazate pe întrajutorare, precum si diferite institutii publice si private contribuie la asigurarea protectiei sãnãtãtii, a demnitãtii si a drepturilor persoanelor cu tulburãri psihice, prin promovarea unei atitudini de întelegere, de tolerantã si umanism, precum si prin descurajarea si combaterea discriminãrii si a stigmatizãrii persoanelor cu tulburãri psihice.

2) Sensul expresiilor în prezenta lege:

Persoanã cu tulburãri psihice: persoanã bolnavã psihic sau cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltatã psihic sau dependentã de alcool sau droguri sau persoanã care din punctul de vedere al activitãtii psihice manifestã alte dereglãri ce pot fi clasificate conform practicii medicale actuale ca fiind tulburãri psihice

Persoanã cu tulburãri psihice grave: persoanã cu tulburãri psihice care nu este în stare sã înteleagã însemnãtatea comportamentului sãu, sau nu îsi poate stãpâni vointa, sau acestea sunt reduse într-atât încât necesitã ajutor psihiatric imediat

Pacient: în întelesul prezentei legi, persoanã cu tulburãri psihice aflatã în îngrijirea unui serviciu de sãnãtate mintalã

Profesionist de sãnãtate mintalã: medic, psiholog clinician, asistent medical, asistent social sau oricare altã persoanã special pregãtitã si calificatã, având competente particulare în materie de îngrijiri de sãnãtate mintalã.

Echipa terapeuticã: totalitatea profesionistilor de sãnãtate mintalã implicati în îngrijirea unei persoane cu tulburãri psihice (psihiatru, psiholog, asistentã medicalã specializatã, asistent social, ergoterapeut etc).

Personal paramedical: component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau asistenta medicalã specializatã

Servicii complementare: servicii care asigurã îngrijiri de sãnãtate mintalã, altele decât cele medicale, psihiatrice (consiliere psihologicã, orientare profesionalã etc).

Servicii comunitare: servicii care permit îngrijirea pacientului în mediul sãu firesc de existentã.

Capacitate psihicã: atributul stãrii psihice de a fi compatibilã la un moment dat cu exercitarea drepturilor civile sau al unor activitãti specifice (de a purta armã de foc, de a efectua stagiul militar, de a exercita anumite profesiuni etc).

Handicap: în sensul prezentei legi, este incapacitatea persoanei cu tulburãri psihice de a face fatã vietii în societate, decurgând direct din prezenta tulburãrii psihice.

Consimtãmântul: este acordul persoanei cu tulburãri psihice cu privire la procedurile de internare, diagnostic si tratament; acest acord trebuie sã fie liber de orice inàluentã, precedat de o informare completã, într-un limbaj accesibil, din care sã rezulte avantajele, dezavantajele si alternativele procedurilor respective si sã fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la initiativa persoanei în cauzã.

Discernãmânt: componentã a capacitãtii psihice care se referã la o faptã anume si din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia continutul si consecintele acestei fapte.

Periculozitate: atribut al unei stãri psihice sau al unui comportament ce implicã riscul unei vãtãmãri fizice pentru sine sau altii sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante.

Reprezentant legal: persoanã desemnatã conform legislatiei în vigoare pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburãri psihice. Pentru minor este pãrintele, dacã nu este privat de dreptul de pãrinte. Pentru minorul fãrã pãrinti, sau de care pãrintii nu se îngrijesc, este tutorele. Pentru minorul adoptat, adoptatorul.

Reprezentant personal: persoanã care acceptã sã reprezinte interesele unei persoane cu tulburãri psihice, desemnatã de aceasta.


CAPITOLUL II
Promovarea si apãrarea sãnãtãtii mintale si prevenirea îmbolnãvirilor psihice

3. Sãnãtatea mintalã reprezintã o componentã fundamentalã a sãnãtãtii individuale si constituie un obiectiv major al politicii de sãnãtate publicã.

4. Guvernul României, prin organismele sale abilitate întreprinde mãsuri de promovare si apãrare a sãnãtãtii mintale si de prevenire a îmbolnãvirilor psihice.

5. Aceste mãsuri, constituind politica Guvernului în domeniul sãnãtãtii mintale, sunt cuprinse într-un Plan National de Sãnãtate Mintalã revizuit periodic la fiecare patru ani corespunzãtor nevoilor de sãnãtate mintalã ale populatiei.

6. Ministerul Sãnãtãtii rãspunde de elaborarea si aplicarea Planului National de Sãnãtate Mintalã. În elaborarea acestui plan, Ministerul Sãnãtãtii colaboreazã cu toti cei interesati, în special cu alte organe ale administratiei publice si cu organizatii neguvernamentale interesate, reprezentante ale societãtii civile.

7. Promovarea sãnãtãtii mintale vizeazã modele de conduitã si stil de viatã sãnãtos care cresc rezistenta la factorii perturbatori (stres) si minimalizeazã riscul de îmbolnãvire. Promovarea sãnãtãtii mintale se realizeazã prin mijloace educationale si informationale similare celor utilizate pentru promovarea bunãstãrii fizice.

8. Apãrarea sãnãtãtii mintale cuprinde mãsuri institutionalizate care limiteazã rãspândirea conceptiilor, atitudinilor si comportamentelor dãunãtoare sau cu risc pentru sãnãtatea mintalã, în special abuzul de substante psihoactive (alcool, droguri), violenta, comportamentul sexual hazardat, pornografia. Pentru punerea în aplicare a acestor mãsuri, Ministerul Sãnãtãtii colaboreazã mai ales cu Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul de Interne, Consiliul National al Audiovizualului, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, asociatii profesionale si organizatii neguvernamentale si alte organisme interesate.

9. (1) Preventia îmbolnãvirilor psihice se realizeazã prin programe stiintifice, medicale, educationale si sociale destinate:
a) întregii populatii (preventie generalã);
b) grupurilor populationale cu risc semnificativ mai mare decât restul populatiei de a dezvolta tulburãri psihice (preventie selectivã);
c) grupurilor populationale cu risc înalt de îmbolnãvire psihicã (preventie focalizatã);

(2) Ministerul Sãnãtãtii, Academia de Stiinte Medicale si Institutele de Sãnãtate Publicã întreprind mãsuri specifice de identificare a factorilor de risc biologic, psihologic si social la nivelul populatiei generale si a diverselor grupuri populationale.

(3) Ministerul Sãnãtatii elaboreazã si vegheazã la aplicarea unor mãsuri practice de depistare precoce a îmbolnãvirilor psihice si de restaurare cât mai rapidã a sãnãtatii mintale.

10. Toate mãsurile privind promovarea si apãrarea sãnãtãtii mintale precum si prevenirea îmbolnãvirilor psihice sunt active, integrate, multidisciplinare, implicând si participarea individului, familiei si comunitãtii.

11. Programele din cadrul Planului National de Sãnãtate Mintalã se finanteazã de la buget si prin asigurãrile sociale de sãnãtate. Unitãtile de sãnãtate mintalã publice si private care elaboreazã si pun în practicã programe de sãnãtate mintalã, sau furnizeazã servicii de punere în aplicare a acestora, au acces nediscriminativ la finantare.


CAPITOLUL III
Evaluarea Sãnãtatii Mintale - Proceduri de Diagnostic

12. (1) Evaluarea sãnãtãtii mintale este efectuatã prin examinarea directã a persoanei în cauzã numai de cãtre medicul psihiatru în conformitate cu principiile etice si normele medicale acceptate pe plan international.
(2) Evaluarea se va efectua în institutii de sãnãtate mintalã acreditate conform legii.

13. Evaluarea sãnãtãtii mintale se face cu consimtãmântul liber, informat si documentat al persoanei, cu exceptia situatiilor specifce prevãzute de lege. În cazul în care persoana evaluatã are dificultãti în a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei însãsi, poate beneficia de asistenta unei terte pãrti autorizate (reprezentant personal sau legal).

14. Evaluarea sãnãtãtii mintale se face numai în scopuri legate direct de tulburarea psihicã sau de consecinte ale tulburãrii psihice. Evaluarea stãrii de sãnãtate mintalã se efectueazã la cererea persoanei, la internarea voluntarã a persoanei într-o unitate psihiatricã, la solicitarea unor institutii autorizate (Politie, Parchet, Tribunal) sau în conditiile unei internãri nonvoluntare. Obiectivul evaluãrii este stabilirea diagnosticului. În anumite cazuri specificate de lege, evaluarea are ca obiective determinarea capacitãtii psihice si a discernãmântului, stabilirea periculozitãtii pentru sine sau pentru altii, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate.

15. În evaluarea sãnãtãtii mintale medicul psihiatru nu ia în considerare criterii neclinice cum sunt cele politice, economice, sociale, rasiale si religioase, conflictele familiale sau profesionale sau nonconformismul fatã de valorile morale, sociale, culturale, politice sau religioase dominante în societatea cãreia îi apartine persoana în cauzã. Faptul cã o persoanã a fost îngrijitã sau spitalizatã în trecut nu justificã prin el însusi un diagnostic prezent sau viitor de tulburare psihicã.

16. (1)Dacã, în urma evaluãrii stãrii de sãnãtate mintalã, medicul psihiatru constatã prezenta unei tulburãri psihice, diagnosticul se formuleazã în conformitate cu clasificarea OMS în vigoare.
(2) Rezultatul evaluãrii se formuleazã în conformitate cu principiile si procedurile medicale în vigoare. El se consemneazã în sistemele de evidentã medicalã si este adus la cunostinta persoanei în cauzã, a reprezentantului sãu personal sau legal sau, la cererea expresã, a autoritãtilor în drept, în conditiile prevãzute de prezenta lege.
(3) În cazul în care în urma evaluãrii efectuate se ajunge la diagnosticarea unei tulburãri psihice, medicul psihiatru are obligatia sã formuleze un proiect terapeutic. Acesta se aduce la cunostinta pacientului sau a reprezentatului sãu personal sau legal.

17. (1) Persoana care este evaluatã din punct de vedere al sãnãtãtii mintale are dreptul la confidentialitatea informatiilor, cu exceptia situatiilor prevãzute de lege;
(2) Persoana în cauzã sau reprezentatul sãu legal are dreptul sã conteste rezultatul evaluãrii, sã solicite si sã obtinã repetarea ei.

18. Evaluarea sãnãtãtii mintale în cadrul expertizei medico-legale psihiatrice se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

19. Efectuarea unei noi evaluãri a stãrii de sãnãtate mintalã se face de fiecare datã când este necesar.


CAPITOLUL IV
Sistemul de îngrijiri de sãnãtate mintalã

Sectiunea 1.
Unitãtile de sãnãtate mintalã

20. Îngrijirile de sãnãtate mintalã sunt acordate prin:
a) reteaua serviciilor de sãnãtate, predominant prin intermediul medicului de familie;
b) structuri specializate de sãnãtate mintalã.

21. Îngrijirile primare de sãnãtate mintalã sunt o componentã a îngrijirilor de sãnãtate, ele sunt acordate atât în reteaua ambulatorie de psihiatrie, cât si de medicul de familie

22. (1) Medicul de familie are urmãtoarele responsabilitãti:
a) promovarea si apãrarea sãnãtãtii mintale si preventia tulburãrilor psihice;
b) asistarea la îngrijirea ambulatorie a tulburãrilor psihice minore, interventia terapeuticã de urgentã în limitele competentei sale, trimiterea persoanelor cu tulburãri psihice cãtre reteaua de unitãti de îngrijiri de sãnãtate mintalã, participarea la îngrijirea de lungã duratã a bolnavului cu tulburãri psihice.
(2) Pentru realizarea obiectivelor sus mentionate, va fi asiguratã competenta profesionistilor din reteaua primarã prin formare profesionalã continuã;
(3) Îngrijirile de sãnãtate mintalã prestate în reteaua de îngrijiri primare de sãnãtate trebuie sã fie de cea mai bunã calitate, în concordantã cu codurile profesionale, legislatia în vigoare si normele de bunã practicã.

23. Structuri specializate de sãnãtate mintalã:
a) Centrul de sãnãtate mintalã
b) Cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie si consiliere psihologicã, de psihoterapie, de logopedie
c) Alte centre terapeutice specializate
d) Centrul de interventie în crizã
e) Servicii de îngrijire la domiciliu
f) Spitalul de psihiatrie
g) Spitalul de zi sau de noapte
h) Sectia de psihiatrie din spitalul general
i) Compartimentul de psihiatrie de legãturã din spitalul general
j) Centre de recuperare si reinsertie socialã
k) Ateliere si locuinte protejate

24. De sistemul de îngrijire de sãnãtate mintalã apartin si furnizorii de servicii complementare îngrijirii psihiatrice si anume: consultantã, informare si educare publicã si a persoanelor cu tulburãri psihice.

25. (1) Schemele de personal ale institutiilor de sãnãtate mintalã cuprind urmãtoarele categorii de personal:
a) personal medical - medici, asistenti;
b) personal paramedical - psihologi, sociologi, logopezi, asistenti sociali, specialisti în terapie ocupationalã, ergoterapeuti, kineziterapeuti, psihomotricieni, educatori specializati, artterapeuti, psihoterapeuti s.a.;
c) personal auxiliar - infirmiere, îngrijitoare;
d) personal administrativ si de întretinere.
(2) Normele de personal ale institutiilor de sãnãtate mintalã se stabilesc în functie de specificul fiecãrui tip de unitate
(3) În limitele numãrului de norme aprobate, unitãtile stabilesc propria schemã de personal în functie de tipurile de îngrijire acordate.
(4) Unitãtile angajeazã personal prin contracte de muncã cu sau fãrã normã întreagã (jumãtate normã, platã cu ora), contracte de colaborare si alte forme prevãzute de legile în vigoare.

26. (1) Unitãtile de sãnãtate mintalã stabilesc propria structurã organizatoricã în sectii, departamente, centre specializate s.a. în functie de tipurile de îngrijiri acordate.
(2) În cadrul structurilor organizatorice specializate schemele de personal se stabilesc în functie de serviciile specializate acordate.
(3) Personalul care acordã servicii specializate este organizat în echipe terapeutice.

Sectiunea 2
Resurse

27. (1) Serviciile de sãnãtate mintalã trebuie sã dispunã, în functie de nevoi, de acelasi nivel de resurse ca oricare alt serviciu de sãnãtate.
(2) Accesul la îngrijirile de sãnãtate mintalã este asigurat prin alocarea cãtre serviciile de sãnãtate mintalã de resurse financiare adecvate. Accesul furnizorilor de servicii de sãnãtate mintalã la resursele financiare asigurate de cãtre autoritãtile administrative centrale si locale precum si de cãtre sistemul national al asigurãrilor de sãnãtate, se face nedescriminativ, indiferent de apartenenta lor la sistemul public sau privat.

28. Orice persoanã cu tulburãri psihice are dreptul la îngrijiri adecvate, chiar dacã nu este inclusã în sistemul national de asigurãri de sãnãtate. Îngrijirile de sãnãtate mintalã acordate în aceste cazuri sunt finantate de la bugetul de stat.

Sectiunea 3
Norme de îngrijire

29. Calitatea îngrijirilor acordate persoanelor cu tulburãri psihice precum si protectia socialã sunt aceleasi cu cele aplicate altor categorii de bolnavi si adaptate nevoilor lor de sãnãtate.

30. Pentru asigurarea calitãtii îngrijirilor, serviciile de sãnãtate mintalã trebuie:
a) sã fie accesibile din punct de vedere geografic, prin repartizarea judicioasã în teritoriu a unitãtilor din sectorul public;
b) sã asigure continuitatea îngrijirilor si acoperirea diversitãtii nevoilor de evaluare, tratament, reabilitare si reintegrare a persoanelor cu tulburãri psihice;
c) sã asigure si sã dezvolte modele de îngrijire comunitarã;
d) sã dispunã, dupã caz, de personal medical, paramedical si auxiliar calificat în numãr suficient si supus unui proces continuu de formare profesionalã;
e) sã dispunã de spatii, amenajãri si echipamente care sã permitã proceduri de evaluare si terapie adecvate si active pentru asigurarea de îngrijiri complete conforme cu normele internationale;
f) sã asigure folosirea unor metode terapeutice si a unor mijloace care sã restaureze, sã mentinã si sã dezvolte capacitatea persoanelor cu tulburãri psihice de a face fatã singure propriilor inabilitãti si handicapuri si de a se autoadministra;
g) sã permitã exercitarea drepturilor cetãtenesti si a celor ce derivã din calitatea de pacient, cu exceptia situatiilor prevãzute de prezenta lege;
h) sã respecte si sã asigure conditii pentru viata particularã a persoanei cu tulburãri psihice;
i) sã respecte si sã fie adaptate convingerilor religioase si culturale ale persoanelor cu tulburãri psihice;
j) sã asigure accesul pacientilor la procesul de evaluare a îngrijirilor.

31. (1) Orice persoanã cu tulburãri psihice trebuie apãratã de daunele pe care ar putea sã i le producã administrarea unui medicament sau a unor proceduri de diagnostic si tratament nejustificate, de maltratãrile din partea altor pacienti, a personalului de serviciu sau a altor persoane, sau de alte acte de naturã sã antreneze o suferintã fizicã sau psihicã.
(2) Îngrijirile oricãrei persoane cu tulburãri psihice se acordã în mediul cel mai putin restrictiv, prin proceduri cât mai putin restrictive, care sã respecte pe cât posibil integritatea sa fizicã si psihicã si sã rãspundã în acelasi timp nevoilor sale de sãnãtate, precum si necesitãtii de a asigura securitatea fizicã a celorlalti.

32. Scopul îngrijirilor acordate oricãrei persoane cu tulburãri psihice este apãrarea si întãrirea autonomiei personale.

33. Îngrijirile de sãnãtate mintalã trebuie întotdeauna acordate în conformitate cu normele de eticã aplicabile profesionistilor de sãnãtate mintalã.

34. Tratamentul si îngrijirile acordate persoanei cu tulburãri psihice se bazeazã pe un program terapeutic individualizat, discutat cu pacientul, revizuit regulat, modificat atunci când este nevoie si aplicat de cãtre un personal calificat.

35. (1) În alcãtuirea si punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat sã obtinã consimtãmântul pacientului si sã respecte dreptul pacientului de a fi asistat în acordarea consimtãmântului;
(2) Medicul psihiatru poate institui tratamentul fãrã obtinerea consimtãmântului pacientului în urmãtoarele situatii:
a) comportamentul pacientului reprezintã un pericol iminent de vãtãmare pentru el însusi sau ceilalti;
b) pacientul nu are capacitatea psihicã de a întelege starea de boalã, intentiile medicului si necesitatea instituirii tratamentului medical;
c) pacientul a fost pus sub interdictie în urma unei proceduri juridice anterioare si s-a instituit tutela;
d) pacientul este minor. În aceste situatii medicul psihiatru este obligat sã solicite si sã obtinã consimtãmântul reprezentantului personal sau legal al pacientului.
(3) În situatiile prevãzute de art.35 al. (2) lit. a) si b) în care nu se obtine sau nu se poate obtine consimtãmântul reprezentantului personal sau legal al pacientului, medicul psihiatru actioneazã pe propria rãspundere, instituind procedurile de diagnostic si tratament pe care le considerã necesare, pe perioada strict necesarã atingerii scopului urmãrit. Aceste cazuri vor fi notificate si supuse analizei comisiei de revizie a procedurii asa cum este definitã la art. 58.
(36) Consimtãmântul poate fi retras în orice moment de cãtre pacient sau reprezentantul sãu personal sau legal. Medicul psihiatru este obligat sã informeze pacientul sau reprezentantul sãu personal sau legal asupra urmãrilor întreruperii tratamentului. Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea mãsurilor terapeutice pe perioada strict necesarã, în cazul în care apreciazã cã întreruperea tratamentului are drept consecintã aparitia periculozitãtii pentru sine sau ceilalti, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate si supuse analizei comisiei de revizie a procedurii asa cum este definitã la art. 58.

36. În situatiile în care medicul psihiatru suspecteazã existenta unui conflict de interese între pacient si reprezentatul sãu personal, sesizeazã Parchetul pentru desemnarea unui reprezentant legal.

37.Toate deciziile terapeutice se comunicã imediat pacientului si se consemneazã în dosarul medical al acestuia în termenul cel mai scurt.

38. (1) Întreaga echipã terapeuticã este obligatã sã pãstreze confidentialitatea informatiilor cu exceptia situatiilor prevãzute de prezenta lege.
(2) Situatiile în care pot fi dezvãluite informatii referitoare la o persoanã cu tulburare psihicã sunt urmãtoarele:
a) dezvãluirea este cerutã de cãtre o instantã judecãtoreascã;
b) solicitarea este fãcutã de cãtre casa de asigurãri de sãnãtate;
c) dezvãluirea este solicitatã si aprobatã de pacientul însusi datoritã unui motiv justificat;
d) este necesarã pentru exercitarea profesiunii, în scopuri didactice, de studiu sau cercetare, cu conditia respectãrii anonimatului persoanei în cauzã.
(3) Pot fi transmise dosare si informatii medicale între diferite unitãti sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, dacã pacientul acceptã transferul.
(4) Când anumite informatii referitoare la un tratament actual sau trecut privind un pacient sunt necesare unei instante profesionale (Colegiul Medicilor) sau de judecatã care judecã în legaturã cu o cauzã, medicul curant este autorizat sã aducã dovezi de orice fel privind pacientul si comunicãri ale informatiilor aflate sub semnul confidentialitãtii.
(5) Orice pacient sau fost pacient are acces la toate înregistrãrile sale clinice din serviciile unde a fost îngrijit, cu exceptia cazurilor în care:
a) dezvãluirea unor asemenea înregistrãri ar putea sã fie în detrimentul sãnãtãtii sale fizice si mintale, acest fapt fiind stabilit de cãtre medicul sef sau medicul curant;
b) a fost efectuatã o specificatie scrisã asupra riscului acestui efect pe dosarul pacientului. Asemenea restrictii vor fi aplicate numai persoanelor care sunt pacienti în prezent nu si fostilor pacienti.

39 (1) Orice pacient sau fost pacient are dreptul de a înainta plângeri conform cu dispozitiile legale în vigoare.
(2) a) Directorul fiecãrei unitãti de sãnãtate mintalã alcãtuieste o comisie de eticã formatã din 3-5 membri (1-2 psihiatri, un reprezentant confesional, un reprezentant al pacientilor sau al unei ONG competente si un membru ne-psihiatru al conducerii unitãtii respective);
b) Plângerile pacientilor sau ale reprezentantilor personali sau legali ai acestora privind încãlcarea drepturilor pacientilor prevãzute de prezenta lege se adreseazã si se rezolvã cât mai repede posibil de cãtre comisia de eticã descrisã mai sus;
c) În eventualitatea cã plângerea angajeazã comportamentul etic al unui profesionist de sãnãtate mintalã, comisia de eticã sesizeazã organizatia profesionalã corespunzãtoare;
d) Cu avizul comisiei de eticã, directorul unitãtii poate lua mãsuri administrative împotriva profesionistului de sãnãtate mintalã implicat.

Sectiunea 4
Drepturile persoanelor cu tulburãri psihice

40 (1) Orice persoanã are dreptul la cele mai bune îngrijiri de sãnãtate mintalã disponibile.
(2) Orice persoanã care suferã de tulburãri psihice sau care este îngrijitã ca atare trebuie tratatã cu omenie si în respectul demnitãtii umane si sã fie apãratã împotriva oricãrei forme de exploatare economicã, sexualã sau de altã naturã, împotriva tratamentelor vãtãmãtoare si degradante.
(3) Nu este admisã nici o discriminare bazatã pe o tulburare psihicã.
(4) Orice persoanã care suferã de o tulburare psihicã are dreptul sã exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale si culturale recunoscute în Declaratia universalã a drepturilor omului, precum si în alte conventii si tratate internationale în materie la care România a aderat sau este parte, cu exceptia cazurilor prevãzute de lege.
(5) Orice persoanã care suferã de o tulburare psihicã are dreptul, în mãsura posibilului, sã trãiascã si sã lucreze în mijlocul societãtii. Administratia localã, prin organismele competente, asigurã integrarea sau reintegrarea în activitãti profesionale corespunzãtoare stãrii de sãnãtate si capacitãtii de reinsertie socialã si profesionalã a persoanelor cu tulburãri psihice.
(6) Orice persoanã cu tulburare psihicã are dreptul sã primeascã îngrijiri comunitare în sensul definit de prezenta lege.

41. (1) Orice pacient, are dreptul la:
a) recunoasterea de drept ca persoanã;
b) viatã particularã;
c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijiri; libertatea de a trimite si de a primi comunicãri particulare, fãrã nici un fel de cenzurã; libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier sau al unui reprezentant personal, si ori de câte ori este posibil, si ale altor vizitatori; libertatea de acces la serviciile postale si telefonice, ca si la ziare, la radio, si la televiziune;
d) libertatea religioasã sau de convingere.
(2) Mediul si conditiile de viatã în serviciile de sãnãtate mintalã trebuie sã fie, pe cât posibil, cât mai apropiate de viata normalã a persoanelor de vârstã corespunzãtoare, întelegându-se mai ales;
(3) facilitãti pentru petrecerea timpului liber:
a) mijloace de educatie;
b) posibilitãti de a cumpãra sau de a primi articolele necesare vietii zilnice, distractiilor sau comunicãrii;
c) mijloace care sã permitã pacientului sã se consacre unor ocupatii active adaptate mediului sãu social si cultural, încurajãri pentru folosirea acestor mijloace si mãsuri de readaptare profesionalã de naturã sã îi usureze reinsertia în societate. Trebuie prevãzute în acest scop servicii de orientare si de formare profesionalã, ca si de plasare, pentru a permite pacientului sã îsi gãseascã sau sã isi pãstreze locul de muncã în societate.
(4) În nici un caz pacientul nu poate fi obligat sã presteze o muncã fortatã. În mãsura în care nevoile pacientului si posibilitãtile administratiei institutiilor o permit, un pacient poate sã îsi aleagã tipul de muncã pe care-l doreste.
(5) Munca efectuatã de cãtre un pacient într-un serviciu de sãnãtate mintalã nu trebuie sã permitã exploatarea. Orice pacient are drepturi, pentru orice muncã efectuatã de el, la aceeasi remuneratie pe care o persoanã din afarã ar primi-o pentru o muncã identicã, dupã legislatia în vigoare. În orice împrejurãri, pacientul are dreptul sã primeascã o parte echitabilã din orice remuneratie vãrsatã serviciilor de sãnãtate mintalã pentru munca sa.

42. Studiile clinice si tratamentele experimentale, psihochirurgia sau alte tratamente susceptibile sã provoace vãtãmãri integritãtii pacientului, cu consecinte ireversibile, nu se aplicã unei persoane cu tulburãri psihice, decât cu consimtãmântul acesteia în cunostintã de cauzã si cu conditia aprobãrii de cãtre comitetul de eticã, care trebuie sã se declare convins cã pacientul si-a dat cu adevãrat consimtãmântul în cunostintã de cauzã si cã aceasta rãspunde interesului superior al pacientului.

43. (1) Din momentul admiterii într-un serviciu de sãnãtate mintalã, fiecare pacient trebuie sã fie informat de îndatã ce este posibil, într-o formã si într-un limbaj pe care sã poatã sã le înteleagã, asupra drepturilor sale în conformitate cu prevederile prezentei legi, iar aceastã informare va fi însotitã de explicarea drepturilor si a mijloacelor de a le exercita.
(2) Dacã pacientul nu este capabil sã înteleagã aceste informatii si atât timp cât aceastã incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunostinta reprezentantului sãu personal sau legal.
(3) Pacientul care are capacitatea psihicã pãstratã are dreptul de a desemna persoana care va fi informatã în numele sãu ca si persoana care va fi însãrcinatã sã îi reprezinte interesele pe lângã autoritãtile serviciului.

44. Persoanele care executã pedepse cu închisoarea sau care sunt detinute în cadrul unei urmãriri sau unei anchete penale si despre care s-a stabilit cã au o tulburare psihicã, precum si persoanele internate în spitalul de psihiatrie ca urmare a aplicãrii mãsurilor medicale de sigurantã prevãzute de Codul Penal, primesc, în mãsura posibilului, îngrijirile de sãnãtate mintalã disponibilã, conform cu prevederile prezentei legi.


CAPITOLUL V
Internarea într-o unitate de sãnãtate mintalã

45. Internarea într-o unitate de sãnãtate mintalã se face numai din considerente medicale, întelegându-se prin acestea proceduri de diagnostic si de tratament.

46. Internarea într-o unitate de sãnãtate mintalã este:
a. voluntarã (la cererea sau cu consimtãmântul pacientului);
b. nonvoluntarã (impotriva vointei sau fãrã consimtãmântul pacientului).

Sectiunea 1
Internarea voluntarã

47. Internarea voluntarã este administratã în acelati mod ca primirea în oricare alt serviciu medical pentru oricare altã boalã.

48. Internarea voluntarã într-un serviciu de psihiatrie se realizeazã cu respectarea normelor de îngrijire si a drepturilor pacientului specificate la art. 30-34, 35 al. (1) si (4), 37 - 43.

49. Oricare pacient internat voluntar într-un serviciu de sãnãtate mintalã are dreptul de a se externa la cerere în orice moment. Dacã în timpul unei internãri voluntare se reunesc conditiile care justificã mentinerea internãrii împotriva vointei pacientului, se aplicã procedura nonvoluntarã.

Sectiunea 2
Internarea non-voluntarã

50. Procedura de internare non-voluntarã se aplicã numai dupã ce toate încercãrile de internare voluntarã au fost epuizate.

51. O persoanã poate fi internatã non-voluntar cu unica si singura conditie ca un medic psihiatru abilitat sã hotãrascã cã aceastã persoanã suferã de o tulburare psihicã si sã considere cã:
a) din cauzã acestei tulburãri psihice existã pericol iminent de vãtãmare pentru sine sau ceilalti;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihicã gravã si a cãrei judecatã este afectatã, faptul de a nu interna si de a nu pãstra nonvoluntar aceastã persoanã ar putea antrena o gravã deteriorare a stãrii sale sau ar împiedica sã i se acorde tratamentul adecvat. Acesta nu poate fi administrat decât prin internare într-un serviciu de sãnãtate mintalã conform principiului tratamentului cel mai putin restrictiv.

52. Internarea nonvoluntarã se realizeazã numai în spitale de psihiatrie care au conditii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în conditii de internare nonvoluntarã.

53. (1) Solicitarea internãrii nonvoluntare a unei persoane se realizeazã de cãtre:
a. personal medical (medic de familie, profesionist de sãnãtate mintalã, alte categorii de personal medical) care are în îngrijire aceastã persoanã;
b. familia persoanei;
c. reprezentanti ai serviciilor abilitate ale administratiei locale (autoritatea tutelarã, asistenta socialã)
d. reprezentanti ai Politiei, Jandarmeriei, Pompierilor.
(2) Motivele solicitãrii internãrii non-voluntare se documenteazã sub semnãturã de cãtre persoanele mai sus amintite la aliniatul (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstantelor care au condus la solicitarea de internare non-voluntarã si, în mãsura posibilului, a datelor de identitate ale persoanei în cauzã si a antecedentelor medicale cunoscute.

54. Transportul persoanei în cauzã la spitalul de psihiatrie se realizeazã prin intermediul serviciului de ambulanta. În cazul în care comportamentul persoanei în cauzã este vãdit periculos pentru sine sau ceilalti, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizeazã cu ajutorul Politiei, Jandarmeriei, Pompierilor, în conditiile respectãrii tuturor mãsurilor posibile de sigurantã si prezervãrii integritãtii fizice si demnitãtii persoanei.

55. Medicul psihiatru, dupã evaluarea stãrii de sãnãtate mintalã a persoanei aduse si dupã aprecierea oportunitãtii retinerii nonvoluntare, are obligatia de a informa imediat persoana respectivã cu privire la hotãrãrea de a o supune unui tratament psihiatric nonvoluntar, precum si de a informa reprezentantul personal sau legal al pacientului, în termen de cel mult 72 de ore, asupra acestei hotãrâri.

56. Dacã medicul nu detine informatii referitoare la existenta sau adresa unui reprezentant personal sau legal al pacientului, are obligatia de a informa autoritatea tutelarã.

57. Dacã psihiatrul considerã cã nu existã motive medicale pentru internare nonvoluntarã, nu va retine persoana adusã si va înscrie decizia sa, cu motivarea respectivã, în documentatia medicalã.

58. (1) Decizia de internare nonvoluntarã se confirmã în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificãrii de cãtre medicul care a internat pacientul, de cãtre o comisie de revizie a procedurii alcãtuitã din 3 membri numiti de directorul spitalului: 2 psihiatri, pe cât posibil altii decât cel care a internat persoana, si un al treilea membru al comisiei care este un medic de altã specialitate sau un reprezentant al societãtii civile.
(2) Aceastã comisie procedeazã la examinarea periodicã a pacientului internat nonvoluntar la maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire.
(3)Comisia are obligatia de a consemna decizia luatã în dosarul medical al pacientului si de a informa pacientul si reprezentantul sãu personal sau legal asupra deciziei luate.

59. (1) Decizia de internare nonvoluntarã este notificatã în cel mult 24 de ore si supusã revizuirii Parchetului teritorial. Spitalul în care se aflã internat pacientul este obligat sã punã la dispozitia Parchetului documentele medicale referitoare la pacientul internat nonvoluntar.
(2) Dacã Parchetul are îndoieli asupra deciziei de internare nonvoluntarã apeleazã la unul sau mai multi psihiatri independenti si decide în functie de avizul acestora.

60. (1) Pacientul, reprezentantul personal sau legal si oricare altã persoanã fizicã sau juridicã interesatã are dreptul de a face apel la instanta judecãtoreascã competentã privind hotãrârea de internare nonvoluntarã a pacientului. Cu aceastã ocazie, pacientul va fi audiat direct de judecãtor dacã starea sa o permite. Dacã acesta nu este posibil, completul de judecatã se va deplasa în unitatea unde este internat pacientul pentru audieri. Judecarea acestor cauze se face în procedurã de urgentã.
(2) Pacientul, familia acestuia sau reprezentantii sãi legali, au dreptul sã solicite consultul suplimentar al unui alt medic psihiatru, la alegere. În cazul în care apar pãreri divergente, cauza va fi solutionatã de instanta de judecatã competentã.

61. În cazul în care un pacient internat voluntar îsi retrage consimtãmântul si sunt întrunite conditiile de la art. 51, medicul psihiatru curant declanseazã procedura de mentinere a internãrii în mod nonvoluntar

62. Când conditiile care au determinat hotãrârea de internare nonvoluntarã înceteazã, fapt confirmat de psihiatrul care are în îngrijire pacientul, comisia de revizie a procedurii decide externarea, dupã examinarea directã a pacientului. Pacientul poate pãrãsi imediat spitalul sau poate continua tratamentul, dându-si consimtãmântul scris pentru aceasta.

63. (1) Dacã instanta judecãtoreascã competentã nu autorizeazã internarea nonvoluntarã sau retrage autorizatia, persoana respectivã poate pãrãsi imediat spitalul sau poate continua tratamentul în mod voluntar.
(2) Dacã o persoanã internatã nonvoluntar pãrãseste spitalul fãrã sã existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotãrârea instantei de judecatã, spitalul este obligat sã anunte imediat Politia si Parchetul, precum si familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului.

64. (1) Pacientul internat non-voluntar este tratat în conditii similare celor în care sunt îngrijiti ceilalti pacienti din unitatea respectivã.
(2) În tratament nu se includ medicamente sau proceduri care nu sunt validate si utilizate în mod curent, sau care ar putea implica riscuri serioase de lezare psihicã sau fizicã.
(3) Se interzice implicarea bolnavului internat nonvoluntar în studiile clinice ale unor produse sau tehnici medicale care nu sunt utilizate în mod curent si nu aduc benefcii specifice sau directe.

65 (1) Restrictiile libertãtii individuale ale pacientului sunt limitate la cele impuse de starea sa de sãnãtate si de eficienta tratamentului. Nu pot fi supuse nici unei restrictii drepturile pacientului de:
a) a comunica potrivit dorintelor sale cu orice autoritate împuternicitã cu competente legate de situatia sa, cu membrii familiei, cu avocatul;
b) a trimite si a primi scrisori si utiliza teletonul cu titlu privat;
c) a avea acces la presã, publicatii, cãrti si alte materiale de interes documentar, personal sau general;
d) a vota, dacã nu este restrâns de lege;
e) a-si exercita liber credinta religioasã.
(2) Pacientul internat nonvoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de functionare a unitãtii spitalicesti în care se aflã internat.
(4) Internarea nonvoluntarã nu constituie o cauzã de restrângere a capacitãtii juridice a pacientului


CAPITOLUL VI
Sanctiuni

66. Incãlcarea dispozitiilor art. 31 alin. (1), 35, 38 alin. (1), 51, 58, 59 si 60 alin. (2) art. 63 alin. (2) se constituie contraventie si se amendeazã cu sume de la 1.000.000-5.000.000 lei, indexate în raport cu indicele de inflatie, care se varsã în Fondul Special de Sãnãtate.


CAPITOLUL VII
Finantare

67. Bugetul Casei Nationale de Asigurãri de Sãnãtate finanteazã îngrijirile de sãnãtate mintalã acordate persoanelor asigurate, potrivit legii 145/1997 privind asigurãrile sociale de sãnãtate.

68. (1) Bugetul de stat finanteazã programele si îngrijirile preventive de sãnãtate mintalã potrivit legii 100/1998 privind asistenta de sãnãtate publicã.
(2) Bugetul de stat finanteazã activitãtile legate de:
a. evaluarea sãnãtatii mintale în scopul determinãrii capacitãtii persoanei de a satisface stagiul militar
b. expertiza medico-legalã, expertiza capacitãtii de muncã (?)
c. internarea pacientilor expertizati psihiatrico-legal si scosi de sub urmãrirea penalã datoritã incapacitãtii psihice, precum si dupã aplicarea mãsurilor medicale de sigurantã conform art.114 C.P.
d. îngrijirile de sãnãtate mintalã pentru persoanele cu tulburãri psihice care nu pot face dovada calitãtii de asigurat.
e. îngrijirile de sãnãtate mintalã si reinsertie socialã ale persoanei cu handicap datorat unor tulburãri psihice.

CAPITOLUL VII
Dispozitii finale si tranzitorii

69. Ministerul Sãnãtatii în colaborare cu Ministerul Justitiei, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul de Finante, Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate precum si organele administratiei publice locale iau mãsuri de punere în aplicare a prevederilor prezentei legi.

70. În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sãnãtãtii elaboreazã, prin organismele sale abilitate, Planul National de Sãnãtate Mintalã.

71. La data intrãrii în vigoare a prezentei legi, decretul 313/1980 si orice prevedere contrarã se abrogã.

Sponsori si parteneri